Copilul tău tocmai a primit diagnosticul de tulburare de spectru autist (TSA). Ce ai de făcut?

Află care sunt următorii pași, pentru a profita la maxim de primele săptămâni.

Introdu adresa de mail și primești materialele gratuite (4 materiale)

Marketing by

Dacă știi alte persoane care au nevoie de aceste informații, spune-le și lor

Ce primești concret dacă te abonezi?

Despre Ioana Bardan

În 2016, băiețelul meu primea diagnosticul de „Tulburare globală de dezvoltare, cu afectare predominant cognitivă și de limbaj”.

Am fost tristă, apoi furioasă pe toată lumea, inclusiv pe Dumnezeu, pentru că m-a făcut să trec prin așa ceva.

Au urmat cinci ani în care am fost nevoită să învăț o mulțime de lucruri, pentru a avea grijă cât mai bine de copilul meu.

Acum îmi doresc să împărtășesc toate aceste lucruri celor care au nevoie de ele.

Sunt formator, consilier în dezvoltare personală și mă pregătesc să devin psiholog. Și, nu în ultimul rând, sunt mamă.

Vreau ca tu să primești ceea ce eu nu am primit

Mi-am propus să ajut părinții ai căror copii au fost diagnosticați recent cu tulburare de spectru autist sau cu altă tulburare de neurodezvoltare să facă primii pași în această călătorie.

 

Îți ofer informații practice și consiliere, astfel încât să poți lua decizii bune și rapide, să cauți ajutor financiar și să-ți setezi corect prioritățile cu privire la recuperarea copilului.

 

Pentru că, acum mai bine de cinci ani, mi-aș fi dorit și eu să primesc aceleași lucruri.

Copilul tău tocmai a primit diagnosticul de TSA. Ce ai de făcut?

Află care sunt următorii pași, pentru a profita la maxim de primele săptămâni.

Introdu adresa de mail și primești materiale gratuite (4 materiale)

Marketing by

Dacă știi alte persoane care au nevoie de aceste informații, spune-le și lor

SC Katyo Beta SRL – Sat Bughea de Jos, Comuna Gura Vitioarei, Nr. 300A, Judet Prahova